Paralizia este o noțiune generală care se referă la pierderea mișcării și/sau a senzitivității, ca urmare a lezării sistemului nervos.
Paraplegia descrie o paralizie completă sau incompletă, afectând picioarele, uneori și trunchiul, dar nu și brațele. Gradul în care este afectat trunchiul depinde de cât de afectată este măduva spinării. Paraplegia este rezultatul traumei asupra maduvei spinarii la nivelul T1 și mai jos. Paraplegia flască centrală se caracterizează prin bruscheţea instalării şi intenşitatea ei; într-o leziune dorsală, paralizia este însoţită de suferinţa muschilor centurii pelviene, cu hipotonie musculară, flascitate şi picioare balante. Trecerea paraplegiei în stadiul spastic se face lent, prin apariţia motilităţii şi a reflexelor osteotendinoase. În stadiul flasco-spasmodic apar reflexele de automatism medular: tripla flexie şi extenşia controlaterală a membrelor inferioare.
Etiologia paraplegiilor:
- 48% din paraplegii sunt consecinţă ale accidentelor de circulaţie;
- 20% au drept cauză căderile de la înălţime;
- 14% sunt provocate de violenţa;
- 14% dintre paraplegii sunt rezultatul accidentelor din activităţile sportive;
- 4% alte cauze: infecţii şi boli demielinizante, morbul lui Poot, scleroza în plăci,hernia de disc lombară.
Din punct de vedere al evaluării şi al evoluţiei afecţiunii, restabilirea funcţiilor afectate la un bolnav paraplegic, trebuie etapizată. Sunt fixate astfel 4 etape evolutive, denumite stadii:
1.stadiul I– acut
2.stadiul II – post acut sau al autonomiei la pat
3.stadiul III – de covalescenta sau de recuperare a mersului
4.stadiul IV – cronic sau sechelar.
Stadiul I
Este compus clinic din două sindroame: primul sindrom formează şocul medular, caracterizat prin paraplegie cu tulburări motorii, anestezie sublezională, tulburări sfincteriene şi mai ales vegetativ-trofice. Al doilea sindrom este cel vertebral determinat de suferinţa vertebrală posttraumatică. Simptomatologia neurologică în funcţie de anatomo-fiziologia medulară de la nivelul unui traumatism vertebro-medular dorsal se caracterizează clinic prin :
a.tulburări motorii,
b.tulburări de sensibilitate,
c.sfincteriene,
d.vegetative, trofice şi metabolico-endocrine.
Stadiul II– post acut sau al autonomiei la pat
Autonomia „la pat se referă la poşibilitatea pacientului de a se mobiliza singur aşigurându–şi astfel schimbarea poziţiilor profilactice descrise mai sus. Este importantă în acest stadiu, independenţa, poşibilitatea de a se autoservi cu mijloace proprii, desfăşurând activităţi ce privesc igiena personală, alimentaţia şi activităţi recreative, scris, citit, utilizarea computerului.
Stadiul III– de convalescenţă sau de recuperare a mersului
Obiectivul principal al acestui stadiu îl reprezintă reeducarea mersului.
Se vor parcurge toate etapele reeducării mersului, ţinând cont de tipul de mers adoptat, în sprijin unipodal, bipodal, cu ajutorul cadrului de mers sau cu ajutorul ortezelor. Dispozitivele ajutătoare de mers, orteze de diferite tipuri, bastoane sau cârje vor fi adaptate şi personalizate în aşa fel încât să aşigure o autonomie de deplasare executată în condiţii de maximă şiguranţă.
Stadiul IV– cronic sau sechelar
Acest stadiu începe, indiferent de cât timp a trecut de la momentul îmbolnăvirii, când, în urma a doua, trei evaluări funcţionale nu se mai remarcă nici un progres, deficitul funcţional, motor, sfincterian şi psihic rămânând neschimbat, restantul funcţional devenind cronic.
În cadrul centrului nostru avem fizioterapeuți cu experiență ce vă pot ajuta dacă vă confruntați cu această afecțiune și nu numai. Sunați acum pentru programare la 0758 959 677 sau completați formularul de programare online aici.
sursa
Autor: Fizioterapeut Monica Foca
