Ce este osteoporoza?
Osteoporoza este o afecțiune metabolică a sistemului osos care se caracterizează prin scăderea densității osoase și dereglări la nivelul microarhitecturii țesutului osos, determinând creșterea fragilității osului, dar și riscul de producere a unor fracturi.
Este definită de către Organizația Mondială a Sănătății ca fiind densitatea minerală osoasă aflată cu 2,5 deviații standard sub masa osoasă medie maximă a tinerilor adulți sănătoși.
Este o boală catalogată ca fiind silențioasă datorită faptului că de cele mai multe ori nu prezintă simptome până la apariția unei fracturi.
Femeile aflate în perioada de post-menopauză sunt mai predispuse datorită scăderii nivelului de estrogen, acesta având un rol major în menținerea densității oasoase.
Factori de risc pentru apariția fracturilor
Factori intrinseci: tulburări de echilibru, afecțiuni vizuale, coordonare redusă, forța musculară redusă, slăbiciunea extremităților inferioare, modificările posturale.
Factori extrinseci: obstacole, podele alunecoase, animale de companie, lumina slabă, suprafețe neuniforme, încălțăminte inadecvată.
Tratament
Când vorbim despre tratamentul osteoporozei, amintim despre tratament farmacologic și tratament non-farmacologic.
Tratamentul farmacologic
Societatea Endocrină a publicat o actualizare în privința managementului farmacologic al osteoporozei la femeile aflate în post-menopauză. Au fost propuse unele recomandări ținând cont și de riscul crescut de fractură. În cazul pacientelor cu risc mare de fractură a fost sugerat tratamentul inițial cu bifosfonați (alendronat, risedronat, acid zoledronic și ibandronat) sau denosumab ca tratament inițial alternativ, pentru reducerea riscului de fractură.
Tratamentul non-farmacologic
Kinetoterapia este o latură importantă în privința tratamentului non-farmacologic al osteoporozei. Inactivitatea fizică duce la o scădere a DMO, în timp ce exercițiul fizic o crește.
Densitatea minerală osoasă (DMO) depinde de echilibrul dinamic între formarea osoasă și resorbție, sarcinile mecanice fiind principalul stimul pentru diferențierea și mineralizarea osteoblastică, promovând masa și densitatea osoasă adecvată.
Practicarea constantă a exercițiilor fizice favorizează proliferarea estrogenilor care au rol de protecție pentru oase, deoarece încetinesc producția de citokine osteoclastice, favorizează ploriferarea osteoblastelor și scad apoptoza osteocitelor.
Cele mai frecvente modalități utilizate în cazul pacienților cu osteoporoză sunt exercițiile fizice cu rezistență, exercițiile acvatice și antrenamentul proprioceptiv.
Bibliografie
Randall L. Braddom, MEDICINA FIZICĂ ȘI DE REABILITARE, A VI-A. București, 2015,