Sindromul de decondiționare

17.08.2016

work tape botosani

La persoanele în vârstă scăderea treptată a activității fizice determină apariția sindromului de decondiționare. Acesta are la bază în diferite proporții vârsta în sine şi totodată diversele boli cronice dobândite cu trecerea anilor. Însă, inactivitatea fizică în sine poate să determine apariția multor boli la vârstnici.

Nu putem spune cu exactitate care este aportul vârstei şi a bolilor cronice în starea globală a vârstnicului. Evaluarea disfuncționalității este dificilă deoarece acestea se cumulează pe mai multe aparate şi sisteme, vârstnicul cooperând mai greu datorită deficiențelor de auz/văz, mişcărilor greoaie şi a cogniției lente.

Deși sindromul de decondiționare a apărut, programele de kinetoterapie pot realiza o îmbunătățire a parametrilor acestuia. Pentru aceasta este nevoie  ca vârstnicul sa conștientizeze necesitatea schimbării stilului de viață și importanța exercițiului fizic. Diversele afecțiuni ale vârstnicilor pot limita abilitățile fizice, iar din acest motiv trebuie alese cu grijă exercițiile aerobice care să influențeze pozitiv şi deficitele funcționale ale respectivelor boli şi tendința de decondiționare fizică de vârstă.

 Programele de antrenament pot fi deosebit de variate, având intensități şi durate diferite. Antrenamentul la vârstnici se va face numai respectând anumiți parametric. Aceşti parametri sunt:

– Ordinea în care se succedă exercițiile;

– Numărul de seturi. Se începe cu un set pentru fiecare exercițiu, apoi se va creşte progresiv la 3 sau mai multe seturi;

– Repausul între seturi şi exerciții;

– Variația şi periodizarea programului sunt deosebit de importante pentru o creştere optimală a forței şi rezistenței;

– Antrenarea aerobică a organismului se poate face în multe moduri, dintre care le amintim doar pe cele care considerăm că ar fi cele mai potrivite pentru vârstnici: mersul (cu ritm rapid); alergarea (joggingul); covorul rulant (mers, alergare); mersul pe bicicletă sau ergociclu; înotul; greutăți libere, arcuri, elastice etc.; exerciții parțiale (urcat-coborât scări, genuflexiuni, flotări, tracțiuni la bară etc).

La Work Tape Medical Botoșani puteți beneficia de ședințe de termoterapie și electrostimulare TENS, kinetoterapie, masaj terapeutic sau bandajare neuromusculară (cure tape) și de pachete accesibile de 10, respectiv 15 ședințe prin care puteți preveni sindromul de decondiționare și să incepeți un nou stil de viață urmând sfaturile noastre. Trebuie sa învățăm să prevenim și nu să tratăm.

Autor: Fiziokinetoterapeut Alexandra Amitroae

Vezi și alte articole

19.05.2025
Prima ediție Forest Run Botoșani: mișcare, energie și lansarea oficială a brandului MOVIVO
Vezi mai mult
12.04.2025
Rolul fizioterapiei și kinetoterapiei în disfuncțiile ATM (articulației temporo-mandibulare)
Vezi mai mult
12.04.2025
Artroza Cotului: Cauze, Simptome și Recuperare
Vezi mai mult